Mejadra – mâncare orientală cu orez, linte, ceapă caramelizată şi multe mirodenii – reţeta lui Chef Yotam Ottolenghi – reţete vegane

Acest fel de mâncare oriental e cel mai adesea asezonat doar cu chimion (nu chimen!), dar Ottolenghi, un Chef care a devenit faimos tocmai pentru că reţetele lui cel mai adesea nu se pot încadra în categoriile tradiţionale, împământenite, a înnobilat reţeta cu un amestec nemaipomenit de mirodenii. Întrebat care este filosofia sa culinară, răspunsul lui Ottolenghi a fost „I want drama in the mouth[1]” şi cu siguranţă acest fel de mâncare vă va oferi explozie de arome, deşi foloseşte ingrediente extrem de simple şi la îndemâna oricui. O fi fost în vechime acest fel considerat mâncarea săracului, dar după ce a trecut prin mâinile lui Ottolenghi a devenit o delicatesă! Nu aveţi nevoie nici de abilităţi culinare deosebite, doar de câteva mirodenii care se procură uşor şi în mai puţin de o oră vă puteţi delecta cu minunăţia aceasta de post (vegană)! Să vă mai spun că noi, carnivori convinşi, am prefera oricând acest fel de mâncare vegan în defavoarea unui fel cu carne? Da, atât de bun şi de săţios este!

Ingrediente pentru 4 porţii:

Timp de preparare: aproximativ 50 de minute

  • 250ml ulei de floarea soarelui
  • 4 cepe medii tăiate felii subţiri
  • 250g linte verde sau maro (nu din cea roşie sau neagră)
  • 2 linguriţe de seminţe de chimion întregi (cumin, Kreuzkuemmel, nu chimen!)
  • O lingură şi jumătate de seminţe întregi de coriandru
  • 200g orez basmati
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • O jumătate de linguriţă de curcuma (turmeric)
  • O linguriţă şi jumătate de ienibahar măcinat (allspice, Piment)
  • O linguriţă şi jumătate de scorţişoară
  • O linguriţă de zahăr
  • Sare
  • Piper negru proaspăt măcinat
  • 350ml apă fierbinte
  • Opţional pentru servit: iaurt natur şi/sau salată de castraveţi

Mai aveţi nevoie de:

  • O tigaie cu fundul gros, preferabil de fontă
  • O spumieră
  • Două strecurători
  • Un prosop de bucătărie din material textil, evident curat
  • Hârtie absorbantă de bucătărie
  • O oală potrivită cu capac
  • Tocător
  • Cuţit
  • Eventual mojar sau răşniţă pentru mirodenii
  • Cântar opţional
  • Eventual set de linguri şi linguriţe etalon

Ceapa crocantă

Se încălzeşte uleiul de floarea soarelui în tigaie cât timp curăţăm, spălăm şi tăiem cepele în rondele. Înainte de a le da drumul în uleiul încins e bine să le răsfiram un pic pentru a ieşi mai crocante. Lucrăm în trei tranşe pentru a nu supraaglomera tigaia şi le prăjim pe fiecare timp de 5-7 minute până când devin aurii-maronii şi crocante. În acest timp ele trebuie întoarse de mai multe ori pentru că cele din mijloc vor avea tendinţa să se ardă foarte repede în vreme ce pe margini feliile vor fi încă crude. Eu am folosit o tigaie grea de fontă care distribuie căldura foarte bine şi astfel ceapa se prăjeşte rapid. Se scot cu spumiera într-o strecurătoare de paste aşternută cu hârtie absorbantă şi se sărează cât sunt încă fierbinţi. Pont: Dacă vă place gustul uşor amărui al cepei prăjite (care merge de minune cu acest preparat), puteţi lăsa rondelele mai mult, deci le scoateţi atunci când e puţin mai intensă culoarea.

Pre-fierberea lintei

În paralel, clătim lintea într-o strecurătoare sub jet de apă, apoi o punem într-o oală în care fierbe suficientă apă cât să acopere lintea, preţ de 12-15 minute, cât să se înmoaie, dar fără a se fleşcăi. Dacă punem de la început lintea in apă fierbinte (în loc să o punem la fiert în apă rece), nu vom avea probleme cu gazele intestinale. După maxim 15 minute scurgem lintea iar în strecurătoare.

Montarea mejadrei

Încălzim oala şi adăugăm seminţele de chimion şi de coriandru, fără ulei. Le prăjim la foc mediu preţ de 1-2 minute până când îşi eliberează aromele. Adăugăm orezul, cele 2 linguri de ulei de măsline, curcuma, ienibaharul, scorţişoara, zahărul, o jumătate de linguriţă de sare şi piper negru proaspăt macinat din belşug. Amestecăm continuu până când orezul a absorbit uleiul, apoi adăugăm lintea pre-fiartă şi 350ml apă fierbinte. Aducem totul la fierbere, acoperim cu capacul şi lăsăm să fiarbă la foc foarte mic preţ de 15 minute. Apoi stingem focul, ridicăm capacul şi îl învelim cu prosopul curat de bucătărie şi acoperim imediat oala cu capacul astfel înfofolit. Lăsăm totul la odihnă timp de 10 minute. În acest răstimp prosopul va absorbi mare parte din condensul care altfel s-ar fi depus pe capac şi apoi ar fi picurat înapoi pe mâncare, fleşcăind orezul.

Servire mejadra

Răsturnăm conţinutul oalei într-un castron încăpător, îl înfoiem uşor cu furculiţa şi îl amestecăm cu jumătate din ceapa prajită. Cealaltă jumătate o aranjăm frumos deasupra. Nouă ne place mult cu iaurt natur (de preferinţă grecesc cu 10% grăsime), dar pentru cine post e excelemtă şi doar cu o salată de castraveţi sau, de ce nu, cu ambele garnituri.

Mirodeniile transformă această mâncare economică într-un adevărat răsfăţ culinar. Şi asta într-o asemenea măsură încât uneori mă întreb dacă atâta desfătare gustativă mai e compatibilă cu principiile postului de renunţare voluntară la plăceri 😉 Nici nu ştiţi ce pierdeţi dacă nu încercaţi măcar odată minunea aceasta exotică din ingrediente la îndemâna oricui şi pe care, cel mai probabil, deja le aveţi în cămară!


[1] Mishan, Ligaya (26 April 2011). “A Chef Who Is Vegetarian in Fame if Not in Fact,” The New York Times. Retrieved on 19 October 2017.

Leave a comment

Design a site like this with WordPress.com
Get started