Iată o reţetă simplă, rapidă şi economică la care nu ai cum să dai greş, dar care de fiecare dată e o surpriză plăcută. Acesta este desertul pe care îl fac cel mai des din două motive: (1) mănâncă şi copilul care în mod normal refuză totul şi (2) îl şi distrează foarte mult să mă ajute, mai ales la faza în care o parte de compoziţie se colorează deodată în maro (mai nou îmi cere foarte des să facem împreună această prăjitură).
Ingrediente pentru o tavă de cozonac de 30x10cm (sau pentru două forme fantezie mai mici):
- 5 ouă medii sau 4 mari
- 270 g făină
- 20 g cacao
- 220 g zahăr
- 100 ml apă minerală carbogazoasă sau sifon
- 50 ml ulei – dacă folosiţi forme mici de silicon mai elaborate, recomand să puneţi 40-50g de ulei ca să fiţi siguri că mini-checurile vor ieşi tefere din forme
- un praf de sare
- coaja rasă de la o lămâie
- 1 linguriță extract de vanilie sau 2 plicuri zahăr vanilat
Vă mai trebuie:
- Două castroane (unul mai mare şi altul mediu)
- Cântar
- Mixer de mână
- Formă de copt metalică sau forme fantezie de silicon
- Spatulă de silicon
- Pensulă pentru uns formele
- Sită sau strecurătoare
- Cană gradată
- Răzătoare pentru lămâie
- Scobitoare pentru încercat prăjitura
- Hârtie de copt dacă folositi o formă metalică de chec
Lucrurile merg rapid: începem prin a sterge castroanele cu o bucăţică de prosop de bucătărie de hârtie îmbibată în oţet. Nici la această reţetă nu vom folosi praf de copt şi pentru a ne asigura că albuşurile se vor bate foarte bine trebuie să lucrăm cu ustensile curate şi uscate (evident acest lucru e valabil şi pentru mâini) şi să fim atenţi ca nicio impuritate să nu ajungă în albuş (nici vreo picătură de gălbenuş, deci atenţie la separarea lor!). Un rest infim de oţet pe castron ne va ajuta însă să obţinem o bezea foarte tare, Julia Child în lucrarea ei seminală despre bucătăria franceză menţiona că bezeaua în Franţa se bate doar în vase de cupru pentru că acestea asigură un fond uşor acid care ajută la întărirea bezelei. Oţetul pe lângă că îndepărtează eventualele resturi de grăsime asigură şi acel dram propice de aciditate.
Întai se bat albuşurile cu un praf de sare până ajung spumă tare, apoi se adaugă 170g de zahăr (eventual şi câţiva stropi de suc de lămâie din motivele detaliate mai sus) şi se bate o bezea ţeapănă de tot. Pe româneşte, dacă întoarceţi castronul deasupra capului nu trebuie să existe riscul că vă cade ceva în cap. Aceasta este etapa la care greşesec cele mai multe gospodine mai puţin experimentate: o bezea bătută insuficient va face ca prajitura să aibă o textură îndesată şi nu una aerată şi uşoară ca un fulg. De acum trebuie să ne mişcăm cât mai repede pentru că şi o bezea straşnică se va dezumfla de la sine dacă stă prea mult.
În castronul mai mic, batem gălbenușurile cu 50 g zahăr, zahărul vanilat, un praf de sare și coaja rasă de lămâie (toate adăugate de la început) până se dublează în volum. Apoi adăugăm cei 50ml de ulei şi batem până se incorporează complet. Abia apoi amestecăm scurt cu mixerul şi cei 100ml de apă minerală (maxim 10 secunde la viteza cea mai mică). Compoziţia astfel obţinută o turnăm peste bezea şi o amestecăm fix zece secunde la viteza cea mai mică a mixerului. Apoi turnăm înapoi 200g din compoziţia astfel obţinută în castronul în care fuseseră gălbenuşurile, iar deasupra cernem în amestec 70g de făină şi 20g de cacao (aşa se distribuie mai bine cacao care este foarte higroscopică). Peste compoziţia care va rămâne albă cernem 200g de făină. Pont: pentru a murdări cât mai puţine ustensile, cerneţi întâi făina peste compoziţia care va rămâne albă şi apoi, folosind aceeaşi sită, amestecul de făină şi cacao peste compoziţia maro.
Coacere: în cuptorul preîncălzit la 180C cu ventilaţie, introducem checul 10 minute, apoi încă 30 de minute la 170 (totul cu ventilaţie) şi pe final, în funcţie de testul scobitorii, încă 14 minute la 180C. Cuptorul meu coace ceva mai domol şi eu vreau un chec bine uscat, fără vreo urmă de umiditate suspectă. Chiar la acesti timpi, în cuptorul meu nu îmi iese nicidecum un chec sec, ci doar unul copt foarte bine.
Deşi e o prăjitură simplă şi rapidă, rezultatul este unul delicios care se menţine proaspăt mai multe zile şi care are capacitatea de a deveni rapid desertul preferat al întregii familii. Eu am ajuns să visez reteta aceasta şi în somn la câte solicitări am să o repet 😉
Gastrosofie 