Gastrosofie

Croissante – rețeta cea mai simplă

Ce poate fi mai bun decât un croissant proaspăt cu o minunată aromă de unt, fără o listă lungă de ingrediente suspecte? Aluatul crocant la exterior, moale și extrem de aerat la interior și aroma delicioasă sunt răsfățul perfect la un mic dejun de zile mari ori după-amiaza la o pauză de cafea cu stil. Am menționat că, spre deosebire de rețetă clasică care necesită trei zile de muncă, respectând intervale fixe de odihna și de muncă efectivă care poate nu se pot armoniza tocmai ușor cu programul dumneavoastră și care are nevoie de o cantitate mare de aluat pentru a ajunge la textura ideală, aici putem obține o porție decentă de croissante pentru o familie cu doar vreo două ore de munca efectivă?

Ingrediente pentru 12 croissante:

Aluatul
– 240g lapte integral
– un ou la temperatura camerei
– 7g de drojdie uscată
– 420g de făină
– 3Og de unt foarte moale
– 6g sare
– 35 g de zahăr

Pseudo-laminarea
– 220g de unt foarte moale

Muruit
– un ou

Pregătirea untului
Untul ar trebui scos din frigider cu două ore înainte de a vă apuca efectiv de lucru. EI trebuie să fie foarte moale și ușor de întins, nu doar nițeluș înmuiat. Cum cel mai adesea ori nu am timp, ori uit, se poate rezolva situația și în doar câteva minute: tăiem untul cubulețe mici și îl punem într-un castron adecvat în cuptorul cu microunde preț de 30 de secunde. Ideea e să încălzim untul doar cât să se topească un pic la fund, dar să își păstreze forma în rest. La nevoie mai repetăm operațiunea timp de 30 de secunde și apoi batem untul cu un mixer de mână preț de 30-60 de secunde până când capătă o textură moale și omogenă. E gata!

Activarea drojdiei
Încălzim cele 240g de lapte (pe aragaz ori la microunde) până ajung la circa 40C. Spargem oul și îl amestecăm cu un tel și în final adăugăm pachețelul de drojdie uscată și mixam bine. Lăsăm amestecul deoparte la activat timp de 5 minute.

Aluatul
Ne folosim de un mixer planetar echipat cu un cârlig de frământare. În bol cântărim cele 420g de făină, facem TARA, apoi cele 35g de zahăr, TARA, în fine cele 6g de sare urmate de amestecul de la activarea drojdiei și mixăm la viteză mică preț de 2 minute, apoi continuăm încă 3 minute la viteză medie. Adăugăm cu mixerul pornit cele 30g de unt foarte moale și continuăm mixarea încă 5 minute.

Dospirea aluatului
Punem coca intr-un bol uns cu puțin unt sau ulei și o lăsăm la crescut la temperatura camerei preț de 30 de minute, nu mai mult!

Porționarea aluatului
Așternem pe masa de lucru o coală de copt de silicon și împărțim aluatul cu cântarul în 12 părți egale. (Punem bolul pe cântar, facem TARA, scoatem tot aluatul si vom obține cu – în față cantitatea totală de aluat. În cazul meu -792g, pe care o împărțim la 12, rezultând o porție individuală de 66g. Punem din nou tot aluatul în bol, facem TARA și scoatem cocă până când cântarul ne indică -66g. Prelucrăm coca extrasă sub formă de bila prin rulare pe o suprafață foarte lejer înfăinată și o punem deoparte pe folia de silicon pregătită din timp. Repetăm pentru restul de 11 porții de aluat.)
Luăm prima bilă de aluat astfel obținută, o așezăm pe o coală de silicon pentru patiserie foarte ușor înfăinată pentru că aceasta deja este antiaderentă și cu ajutorul unui sucitor o întindem până obținem un disc uniform cu diametrul de 18 cm. Așezăm discul astfel obținut pe o tavă așternută cu hârtie de copt pentru a ne fi ușor mai târziu să băgăm tava la congelator.

Pseudo-laminarea
Această rețetă este atât de rapidă și de ușoară tocmai pentru că ocolește procedeul clasic, dar laborios și îndelungat al laminării. Ne folosim de un mic truc pentru a obține textura foietată a clasicelor croissante franțuzești. Pe fiecare disc de aluat cu excepția ultimului vom unge cât mai omogen 20g de unt foarte moale. (Și aici cel mai ușor e să punem bolul cu tot untul pe cântar, facem tara, luăm unt până ne indică cântarul -20 g, il distribuim uniform pe discul de aluat, facem iar TARA și repetăm acțiunea la următorul disc.)
Dacă untul nu este suficient de moale, riscăm să sfâșiem discul fragil de aluat și atunci nu vom mai avea parte de textura aceea minunată în produsul finit. Stivuim discurile de aluat aliniendu-Ie cât mai bine, în așa fel încât să avem mai apoi o structură cât mai omogenă în tot croissantul. Ultimul disc va fi ca un fel de capac pentru stiva noastră și cum spuneam nu va mai fi dat cu unt. Presăm la final stiva ușor cu un sucitor, o acoperim cu folie alimentară de plastic și dimpreună cu tava (cel mai simplu) o dăm preț de 30 de minute la congelator, nu mai mult!

Întinderea croissantelor

Tragem hârtia de copt de pe tava care a fost la congelator și presarăm ușor cu făină stiva și sucitorul, ba nu ar fi rău să presarăm puțină făină și sub stivă, între primul disc de aluat și hârtia de copt. (Dacă ne mișcăm repede, putem sări peste acest pas.) Întindem cu sucitorul stiva până ajunge la un diamentru de circa 40 de centimetri, lucrând cât mai omogen cu putință. Da, eu chiar o măsor cu o rigla cumpărată special în acest scop.
Apoi e important să lucrăm cu un cuțit bine ascuțit și asta nu pentru că unul mai bont sau o rolă de pizza ar avea probleme în a tăia aluatul, ci pentru că astfel straturile foietate se vor umfla mult mai frumos la copt și vom obține o textură mult mai faină. Începem prin a împărți cercul de aluat în două semicercuri, apoi fiecare semicerc în două. Fiecare cadran astfel obținut va fi împărțit în trei, în acest fel vom avea la final 12 triunghiuri de aluat. Rulăm fiecare triunghi începând cu baza lată și îl așezăm pe o tavă așternută cu hârtie de copt sau cu o folie refolosibilă de silicon. Opțional putem modela croissantul rulat în forma unei semilune. Avem grijă să lăsăm mult spațiu între croissante pe tavă pentru ca ele vor crește mult. La tăvile standard de aragaz, mie îmi încap 6 croissante pe o tavă, pe 2 rânduri a câte 3 croissante.

Dospirea finală
Acoperim lejer tăvile cu folie alimentară de plastic și le lăsăm la dospit la temperatura camerei preț de trei ore sau până când croissantele își dublează volumul. (Timpul depinde și de temperatura ambientală.)

Muruirea
Chiar înainte de a da tăvile la cuptor, ungem croissantele cu un ou bătut, folosind o pensulă de patiserie și mișcări cât mai delicate pentru a nu dezumfla croissantele.

Coacerea
Preîncălzim cuptorul la 200C cu ventilație și coacem croissantele timp de 5 min, apoi micșorăm temperatura la 180C și continuăm coacerea încă 8-10 minute, până croissantele devin bine bronzate.

Servirea
Scoatem tăvile din cuptor și după 2 minute când croissantele nu mai sunt așa de moi și de friabile, le dezlipim de pe folia de copt și le punem pe grătare speciale pentru răcire pe care se pot ventila și pe talpa (pentru a preîntâmpina formarea condensului). După 5 minute de la scoaterea din cuptor pot fi consumate, iar cât sunt încă călduțe sunt nemaipomenite. Se pot consuma ca atare ori, având în vedere conținutul foarte scăzut de zahăr, pot fi unse cu marmelada, cremă de ciocolată, dar și secționate și umplute cu șuncă presata.

Păstrarea
Ambalate într-un recipient etanș ori într-o pungă înnodată la gură rezistă foarte bine timp de o săptămână la frigider. Înainte de servire se pot încălzi timp de 3 minute la 160C în friteuza cu aer cald și sunt la fel de bune ca atunci când abia erau scoase din cuptor.

Focaccia

Ce poate fi mai bun decât pâinea caldă? Poate o pâine care reunește cele mai bune atribute de la pizza și de la pâine? Crocanta la exterior și pufoasă la interior înnobilata cu ulei de masline, rozmarin proaspăt și măsline verzi, e o nebunie atât mâncată goală ori alături de o salată ori tăiată și umplută cu brânză și prosciutto. Și mai e și foarte ușor de făcut, dar necesită un pic de planificare pentru că are nevoie de mult timp pentru dospit și doar de câteva minute de muncă efectivă din partea dumneavoastră. Eu o fac și de câte trei ori pe săptămână pentru că e tare iubită de ai mei. Ingrediente sunt la îndemâna oricui, dar vă trebuie musai o făină puternică cu un conținut minim de 12% proteină, altfel focaccia nu va crește suficient (preferabil făină de pâine sau de pizza). Cum în zona mea mai greu găsesc făină de forță Manitoba, am apelat la o soluție mai la îndemână care s-a dovedit deosebit de gustoasă: făina de alac (Dinkel) care are un conținut suficient de proteine și în plus un gust mai bun decât grâul modern.

Ingrediente pentru 5-6 porții generoase:

– 470g de apă călduță (27-37C)
– 10g sare
– o lingură de ulei de măsline
– 7g drojdie uscată
– 560g făină de grâu sau de alac cu minim 12% proteină
– măsline verzi
– 2 linguri de ulei de măsline
– 2 crenguțe proaspete de rozmarin

Aluatul
Într-un castron încăpător se amestecă o lingură de ulei de măsline cu cele 470g cu apă, pliculețul de drojdie și cele 10g de sare. Eu cântăresc toate ingredientele direct în castron, făcând tara după fiecare dintre ele. Apoi se adaugă cele 560g de făină și se amestecă bine cu lingura până rezultă un aluat omogen și extrem de moale. Se curăță pereții vasului, se acoperă cu o farfurie sau cu o folie de plastic și se lasă la dospit la temperatura camerei preț de 30 de minute.

Intinderile și plierile
Pentru a ne bucura la final de un produs crescut frumos e neapărat necesar să facem o serie de minim patru întinderi și plieri la intervale de 30 de minute. Acestea vor dezvolta rețeaua de gluten și vor schimba radical consistenta aluatului. Din fericire, fiecare astfel de întindere – pliere (în engleză stretch and fold, S-F) ne va solicita mai puțin de un minut, restul fiind doar timpi de așteptare.
Începem prin a ne uda mâinile, căci aluatul este teribil de lipicios. Cu amândouă mâinile apucăm aluatul de la capătul superior al castomului și îl pliem peste cel de la capătul inferior. Rotim castronul pe masă cu un sfert și repetăm acțiunea – în total de 4 ori. Acesta este primul set de întinderi și de plieri (S-F). Acoperim la loc vasul și îl lăsăm în continuare la dospit timp de 30 de minute. Apoi facem al doilea set de întinderi și plieri și iar lăsăm 30 de minute de pauză. În total aplicăm 4 seturi S-F pe durata a două ore. Înainte de ultimul set aluatul ar trebui să aibă deja bașici, o textură bine legată și o ținută elastică care să nu se sfâșie la întinderi, semn că s-a dezvoltat corespunzător rețeaua de gluten. Dacă aluatul nu are ținută, mai aplicați-i o serie de S-F după alte 30 minute de pauză.

Dospirea la rece
După ultima serie de S-F, acoperiți castronul și întroduceți-l la frigider (max 5C) peste noapte sau, și mai bine, preț de 16-2O de ore.

Dospirea finală
Luați o tavă adâncă de cel puțin 5cm și cu dimensiuni de 20×30cm și ungeți-o bine – inclusiv pe pereții laterali – cu ulei de măsline. Apoi răsturnați aluatul de focaccia de la frigider și aplicați-i un ultim set de S-F. Ungeții și suprafața aluatului care ar trebui să ocupe intreaga tavă cu ulei de măsline din belșug, acoperiți tava și lasați-o la dospit la temperatura camerei preț de 3 ore.

Modelarea si garnisirea
Cu mâinile evident curate și unse cu ulei de măsline începeți prin a apăsa aluatul cu degetele în așa fel încât să rămână găuri adânci pe întreaga suprafață a aluatului și apoi reintroduceți degetele in gropitele astfel formate și scuturați ușor. Veți vedea cum vor aparea bășicuțe mai mari și mai mici la suprafața aluatului. Mai rămâne doar să presărați deasupra acele de rozmarin și măslinele scurse pe care apoi să încercați cu mâna să le acoperiți cu un film de ulei de măsline pentru a nu se arde la copt. E vremea să introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 200°C cu ventilație timp de 30-35 de minute până când focaccia e frumos rumenită. Verificați-o după 25 de minute să nu se ardă, cuptoarele coc diferit și al meu pare nițel mai leneș.

Răcire și servire
Scoatem focaccia din tavă imediat după coacere, cel mai ușor e să ne folosim de o paletă cu care să dezlipim întâi focaccia de tavă și apoi să o ridicăm rapid și să o punem pe un grilaj la răcit. Acest pas este foarte important deoarece focaccia trebuie să se ventileze bine din toate părțile pentru a preîntâmpina formarea condensului și umezirea tălpii care ar distruge textura produsului. Astfel ne asigurăm că vom avea parte de o focaccia încântător de crocantă la exterior, dar moale și pufoasă la interior. O minunatie, ce mai!
După 10 minute de răcire focaccia se poate tăia cu un cuțit zimțat pentru pâine în fâșii sau pătrate care, la rândul lor, pot fi secționate la mijloc pentru a le transforma în sandvișuri. Adevărul e că la cât de bună e focaccia simplă, ea constituie și
de sine stătătoare o masă excelentă și nu mai are nevoie de vreun adaos. Sigur că se poate mânca și rece, dar sincer, ce ar putea fi mai bun decât pâinea caldă?
Simt că trebuie să vă atenționez în privința unui singur aspect: dacă vă hotărâți să faceți focaccia de casă, cel mai probabil veți dori să repetati cât mai des experienta, e atât de gustoasă că are potențial adictiv :-)).

Tort de lămâie

Un tort rafinat, ușor, cu o minunată aromă de lămâie care e simplut de făcut. Cum prepararea lui se poate diviza pe două zile e relativ ușor de pregătit și pentru persoanele cu un program foarte încărcat. În prima zi se face blatul și baza cremei și a doua zi se montează crema și se umple tortul. Mie îmi place foarte mult lămâia, așa că tocmai ce am făcut acest tort pentru ziua mea.

Ingrediente pentru un tort de 26 cm diamentru și cca. 12 cm înălțime:

Blat
-8 ouă
-200g zahăr
-200g făină
– un praf de sare
-două pliculețe de zahăr vanilat sau o linguriță de extract
– coaja rasă fin de la două lămâi

Cremă
– 250 g zahăr
– 4 galbenusuri
– o păstaie de vanilie
– 50g de amidon
– 500g de lapte
– coaja rasă fin de la două lămâi
– 250g mascarpone
– 200g smântâna pentru frișcă
– 100 ml suc de lămâie

Prepararea blatului

“Secretele” unui blat reușit

Niciodată nu folosesc praf de copt la blaturile de pandișpan pentru că sunt incomparabil mai bune fără el. Un astfel de blat se face rapid și destul de simplu, atâta timp cât respectăm niște reguli de bază:
– lucrăm doar cu ustensile foarte curate și perfect uscate
– înainte de a începe ștergem din nou
bolurile de lucru și paletele mixerului cu o bucățică de hârtie de bucătărie înmuiată în oțet
– separăm albușurile de gălbenușuri cu mare grijă, astfel încât nicio picătură de gălbenuș să nu ajungă în albuș
– batem albușurile doar cu un praf de sare la început cu o viteză mică și apoi creștem la viteza maximă, insistând până obținem o spumă tare care nu mai este fluidă. În lucrarea ei de căpătâi pentru popularizarea bucătăriei autentice franțuzești în SUA și la nivel mondial, Julia Child explică foarte frumos că în Franța albușurile se bat întâi mai incet și apoi mai rapid în vase de alamă care prin ușoara lor aciditate naturală ajută la întărirea spumei. Același lucru îl putem obține și noi prin ștergerea unii vas oarecare cu oțet (câți dintre noi avem boluri de alamă?) și prin creșterea progresivă a vitezei mixerului
– lucrăm cât mai rapid cu putință. Chiar după adăugarea zahărului dacă vom zăbovi prea mult până și cea mai fermă bezea se va pleoști la un moment dat. De aceea punem la încins cuptorul la 180°C înainte de a începe să batem albușurile
– după adăugarea zahărului se bate la viteză maximă învârtind și mixerul in bol până când 1) s-au dizolvat toate cristalele de zahăr și dacă frecam un pic de spumă între degete nu se mai simte nimic aspru și 2) până când bezeaua e lucioasă și densă și dacă întoarcem castronul cu fundul în sus spuma nu se clintește nicicum
– adăugăm făina doar prin cernere și o încorporam cu spatula cu mișcări delicate de sus în jos și în niciun caz amestecând viguros ca la mămăligă pentru că astfel vom pierde aerul înglobat în prealabil în albușuri. Nu amestecăm mai mult decât este cazul doar așa “de siguranță”, vom pierde doar inutil din aer și în loc de un blat pufos, ne vom alege cu unul bătucit.
– pentru a obține cel mai pufos blat vom bate și gălbenușurile într-un bol separat

Pregătirea efectivă
Pregătim forma de copt întâi. Dacă folosim o formă de silicon e suficient să o pensulam cu foarte puțin ulei. Pentru o tavă metalică cu inel detașabil cel mai adesea pun hârtie de copt doar pe fund, dar nu e greșit nici dacă lipiți cu puțin ulei pensulat un guleraș de hârtie de copt și pe laterale. De cele mai multe ori aleg să coc blaturile într-un inel reglabil de cofetarie (fără fund) pe care îl pun pe o tavă de copt perforată așternuta cu o folie refolosibilă de silicon. Uneori pensulez pereții interiori ai inelului cu puțin ulei, folia niciodată.

Separăm cele 8 albușuri de gălbenușuri și adăugăm ambelor castroane câte un praf de sare. Peste gălbenușuri punem și cele două pliculțe de zahăr vanilat (de preferință Bourbon) și coaja rasă fin de la două lămâi. Batem albușurile întâi și când sunt deja tari adăugăm 150g zahăr și continuăm mixarea la viteză mare până bezeaua devine foarte fermă, așa cum am explicat mai sus. Rapid batem gălbenușurile cu aromele și cu 50g de zahăr până ajung la consistența unei maioneze mai tari pe care o turnam peste bezea, mixând foarte delicat cu spatula. Cernem 200g de făină deasupra și le încorporam cât mai delicat cu spatula. Turnam toata compoziția în forma de copt și pentru a reduce din domul care apare după coacere în centru, netezim compoziția mai înaltă spre margini și mai joasă la mijloc. Nu izbim forma de masă.

Coacerea blatului
Introducem forma în cuptorul preîncălzit la 180°C (căldură sus și jos și ventilație), preț de 30-35 de minute până prinde o culoare faină aurie-maronie și o scobitoare introdusă în centru iese curată. Nu deschidem cuptorul în primele 15 minute.

Răcirea blatului
Punem forma de copt pe un grilaj și o lăsăm 5 minute să se răcorească. La scoaterea din cuptor blatul este deosebit de fragil și are nevoie de acest timp pentru a putea fi manevrat fără riscul de a se sfărâma.

Ventilarea blatului
E totuși important să nu lăsăm blatul prea mult în formă pentru că va transpira. Așadar după cele 5 minute de la scoaterea din cuptor îi îndepărtăm forma și orice bucată de hârtie de copt ori de folie de silicon am folosit și îl amplasam pe un grilaj de patiserie pentru a se putea ventila din toate părțile. Eu prefer să îl las cu fața în jos pentru a proteja fundul frumos și drept, având în vedere că oricum într-o fază ulterioară îl voi nivela și îi voi lua “moțul”.

Secționarea blatului
Abia după răcirea completă (vorbim de mai multe ore) se poate tăia un blat. Dacă aveți timp, după răcire il puteți și refrigera 30-60 de minute pentru că un blat rece este mai ferm și face mai puține firimituri la tăiere.
În primul rând se nivelează fața superioară a blatului prin decaparea unui strat subțire. Acest lucru se poate face cu un cuțit zimțat pentru pâine sau cu un instrument special care în limba engleză se numește cake leveler (în traducere nivelator de prăjituri).
Blatul meu după nivelare a avut cam 8cm și i-am aplicat două taieturi pentru a obține trei foi de grosimi apropiate.

Baza cremei
Se pun cele 4 gălbenușuri cu 250g de zahăr, miezul păstăii de vanilie și cu cele 50g de amidon intr-o oală și se amestecă bine cu un tel, apoi se adaugă treptat și laptele rece (500ml) continuând mixarea pentru a preveni apariția cocaloaselor. Se pune oala pe foc potrivit adăugând și ce a mai rămas din păstaia de vanilie și mixând constant. Din momentul în care începe să fiarbă cronometram 3 minute, dar nu ne oprim nicicând din mixat pentru că altfel riscăm să afumam baza cremei și ar trebui aruncată. Din fluidă cum era la început, crema se va îngroșa treptat. Gustăm un pic de compoziție să ne asigurăm că amidonul s-a fiert și nu se mai simte, adăugăm și coaja de lămâie rasă fin, scoatem păstaia de vanilie și
varsam baza de cremă într-un recipient în care să se poată distribui în stat subțire și musai acoperim imediat cu folie de plastic alimentară pe care o lipim direct pe suprafața cremei pentru a preîntâmpina formarea unei pojghite. După ce baza de cremă ajunge la temperatura camerei o dăm la frigider peste noapte. Ea se va întări sensibil în acest timp.

Montarea cremei
E musai să lucrăm cu frișcă și mascarpone refrigerate cel puțin 6 ore, cel mai bine peste noapte. Dacă temperatura
ambientală este mai ridicată nu ar fi o idee rea nici să punem bolul în care montam crema într-un alt bol mai mare umplut cu apă cu gheață.
Începem prin a pune în bol baza de cremă care după refrigerare e destul de tare. O mixam scurt cât să se omogenizeze și apoi adăugăm mascarponele si frișca nebatută. Se mixează la viteză mare până când crește binișor în volum și câștigă în fermitate, apoi cu mixerul pornit se adaugă și sucul de lămâie în fir subțire. Când totul e încorporat se oprește mixerul – nu ar fi o idee bună să supra-mixam ca să nu ni se taie crema.

Umplerea tortului
Din această rețetă rezultă cam 1400g de cremă. Dacă dorim să îmbrăcăm tortul și pe afară, deci să nu îl lăsăm naked “golaș” (chestie doar de preferință estetică) folosim câte 350g pe fiecare dintre straturile interne și 700g de cremă la exterior. Procedeul e simplu: pe un platou rotativ (cel mai bine) punem un carton pentru torturi cu un diametru de minim 28 cm pe care il lipim de platon cu un mic punct de cremă aplicată în centru. Astfel nu riscăm să ne joace cartonul și ulterior tortul în cadrul procesului de decorare. Punem prima felie de blat – eu de obicei, pun felia cea mai de sus după coacere – pe care distribuim 350g de cremă. Lucrăm cu cântarul pentru a obține straturi egale: punem bolul cu toate crema pe cântar, facem TARA (adică aducem cântarul la 0) și luăm cremă până ne indică -350g. Amplasăm a doua felie de blat, având grijă să o aliniem bine cu precedenta și iar distribuim cu o spatula de cofetărie 350g de cremă deasupra. Nu e nevoie de însiropare pentru că blatul își va trage oricum umezeală din cremă. Eu oricum nu agreez blaturile însiropate. Încheiem cu ultima felie de blat pusă cu partea care la copt a constituit fundul în sus pentru că aceea în general este foarte frumoasă și plană. Mai rămâne doar să acoperim și netezim lateralele și partea superioară cu cremă, iar aici un platou rotativ, niște spatule, raclete si eventual un pieptăn de cofetărie ne vor ajuta mult. Țineți însă cont că textura cremei e ușor grunjoasă din cauza cojii rase de lămâie, așa că nu se poate obține o suprafață perfect netedă oricât ne-am strădui. Mai rămâne doar să decorăm tortul după preferință cu aveIine de cremă și eventual cu decoruri de ciocolată după care eu una nu mă omor așa că îl prefer mai simplu. Poate nu e cel mai spectaculos tort, dar gustul intens de lămâie e ceva de vis!
În trecut am decorat acest tort si cu o inimioara de zmeură (pentru Dragobete) sau cu o floare de ciocolată albă făcută în casă. Hotărâtor este gustul și el este de fiecare dată încântător!

Supa turcească de perișoare foarte rapidă

Această supă este nu doar delicioasă, dar are și marele avantaj de a fi extrem de rapid de preparat, e sățioasă și grație cantității mari de legume pe care o conține e și un preparat sănătos. Am menționat și că e un fel de mâncare extrem de economic? Ce am putea cere mai mult de la un fel de mâncare?

E atât de ușor de preparat că până și copiii se vor putea distra gătind cu adulții o masă sănătoasă.

Ingrediente :

Pentru perișoare:
– o ceapă
– 10Og carne tocată
– 70 g couscous sau griș (cca. 3
linguri)
– o jumătate de linguriță de sare
– o jumătate de lingurite de chimion pudră
– o jumatate de linguriță de oregano
– o jumătate de linguriță de menta uscată
– piper
– câteva fire de pătrunjel (5-6)

Supa

-3 linguri de făină
– legume înghețate asortate ( de ex. mazăre, morcovi, cartofi); eventual legume proaspete (țelină, ardei, pastarnac etc)
– 3 linguri de iaurt
– un gălbenuș
– sucul de la o lămâie

Garnisit cu

– mentă uscată
– fulgi de chilli (opțional)

Prepararea ciorbei

Începem prin a fierbe un litru de apă în care punem legumele înghețate. De obicei, eu folosesc un amestec cu mazare, morcovi, porumb, ardei, ciuperci si curat și tai mic și 2-3 cartofi, plus câteva tije de apio.

Pregătirea perișoarelor

Într-un robot de bucătărie punem o ceapă mai mică, 100 g de came tocată, 3 linguri de couscous sau griș sau de orez fiert si răcit urmate de câte o jumătate de linguriță de oregano, mentă, piper, chimion pudră și sare, plus pătrunjelul verde și amestecăm folosind cuțitul din dotare până cand compoziția se strânge într-un fel de cocoloș coeziv. Acesta este semnul că am procesat suficient compoziția. Acum putem forma cu palmele două șireturi lungi de compoziție de aproximativ 2cm grosime și 20 cm lungime care seamănă cu doi mici supradimensionați. Punem făina pe o farfurie și tăvălim fiecare mic prin făină pe toate părțile. Punem mititeii astfel înfăinăți pe un tocător și cu un cuțit tăiem felii de aproximativ un centimetru grosime pe care
apoi le rotunjim cu palmele până ajung de forma unor bilute pe care iar le rostogolim prin făină și le dăm drumul în supa care fierbe. Această metodă de a forma mini-perisoarele e mult mai rapidă decât cea clasică în care desprindem cu mâna individual compoziția pentru fiecare perișoara, iar înfainarea împiedică lipirea perisoarelor în ciorbă. Cronometrati cel puțin 8 minute ca să vă asigurați că perișoarele sunt fierte bine.

Dresul ciorbei

Într-un bol amestecăm cu un tel gălbenușul rămas de la prepararea perisoarelor cu 3 linguri de iaurt musai natur, cu făina rămasă pe farfurie și cu un praf de sare. Apoi adăugăm un polonic de ciorbă fierbinte și mixăm temeinic. Repetăm operațiunea pe rând cu încă două polonice de ciorbă fierbinte și după ce am temperat pe această cale iaurtul, îl vărsăm în ciorbă. Mai lăsăm să fiarbă totul preț de 1-2 minute și ciorba e gata!

Servirea ciorbei turcești de perișoare

În fiecare farfurie punem măcar 10 mini-perisoare și o porție bună de legume. Garnisim totul cu mentă uscată sau proaspătă și cu fulgi de chilli. Ciorba aceasta e nemaipomenit de bună și de sățioasă, o cină perfectă pentru serile friguroase de iarnă. Pentru noi a fost dragoste la prima degustare și de atunci o prepar săptămânal. Poftă bună!

Curry cu gutui, linte si lapte de cocos – de post/ vegan, uşor şi rapid

Pentru mine toamna a avut dintotdeauna miros de gutui. Mi-au plăcut de când mă ştiu gutuile, deşi aveam şi un respect sănătos faţă de ele şi ştiam de la cele mai fragede vârste că trebuie tăiate în feliuţe subţiri şi mestecate pe îndelete pentru că altfel riscul de înecare e foarte mare. Cu toate acestea, mă bucuram de fiecare dată când aveam gutui, gustul lor consumate crude mi s-a părut mereu ceva deosebit de rafinat. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că în Vestul avansat, spre care noi priveam cu jind in anii Cortinei de Fier, gutuile sunt rarităţi, necunoscute şi/sau neapreciate de cea mai mare parte a populaţiei. Cu atât mi-a fost însă mai mare bucuria când am citit că în ultimii ani gutuile au fost redescoperite în bucătaria de lux, nu doar sub forma clasică de peltea, dar mai ales în mâncărurile gătite. Reţeta de faţă prezintă o modalitate simplă de incorporare a gutuilor în meniul zilnic, rapidă, savuroasă, dar şi cu o notă de distincţie. Aroma fructată a gutuilor se îmbină într-un mod deosebit de fericit cu gustul uşor floral al laptelui de cocos, creând o explozie de arome şi o experienţă culinară deosebită.

Ingrediente pentru 3-4 porţii, Timp efectiv de lucru: cca 15 min, Timp total de gătire: cca. 45 min

2 gutui, cca. 180g fiecare
O lingură de ulei
2 cepe
2 căţei de usturoi
400g de roşii cubuleţe (conservă sau proaspete)
400ml lapte de cocos
450ml supă de legume sau apă fierbinte
250g linte roşie uscată
O linguriţă de chimion (cumin, Kreuzkuemmel, nu chimen!)
Scorţişoară
Sare
Piper
Opţional: 4 cârnăciori gătiţi separat

Într-o oală potrivită, pe foc mediu, adăugăm o lingură de ulei şi o linguriţă de chimion. Atunci când simţim în aer aroma de chimion, putem continua cu următoarele ingrediente şi anume cele două cepe tocate şi, atunci când acestea au devenit aurii, cei doi căţei de usturoi.

Gutuile se curăţa de puf, se spală şi se taie în feliuţe subţiri, îndepărtând cotoarele şi seminţele. Feliuţele se adaugă în oală împreună cu 100ml de apă caldă şi se lasă circa 7 minute să se înmoaie. Se condimentează cu sare, piper şi scorţişoară după gust (eu pun cam jumătate de linguriţă de scorţişoară), se lasă 1-2 minute să se activeze mirodeniile şi apoi se adaugă cuburile de roşii care se mai fierb cam 7 minute dacă sunt din conservă sau 15 minute dacă sunt proaspete. Urmează laptele de cocos şi supa de legume care la nevoie se poate înlocui şi cu apă fierbinte şi lintea clătită deja sub jet de apă rece într-o strecurătoare. Se lasă să fiarbă cam 20 de minute până este făcută lintea, amrstecând din când în când pentru a nu se prinde.

Preparatul acesta vegan este excelent, săţios, hrănitor şi foarte sănatos în forma simplă prezentată mai sus. Dacă vă doriţi, puteţi prăji separat 4 cârnăciori, îi tăiaţi şi asezaţi bucătile în farfurie deasupra curry-ului. Sigur că există şi variante de cârnaciori vegani în zilele noastre, dacă vă doriţi să nu ieşiti din zona vegană/de post.

Dacă veţi încerca acest curry simplu, sigur vă veţi îndrăgosti la prima degustare şi veţi ajunge să îl gătiţi mai des. Chiar este neaşteptat de gustos, un preparat deosebit, rapid, uşor şi economic.

Maqluba – Răsturnata arăbească – orez cu pui, legume şi multe mirodenii

O mâncare orientală cu un mix de arome rafinat, un deliciu festiv care poate fi savurat fără prea mare vinovăţie cu regularitate. Un preparat cu puţine grăsimi, dar cu destule legume, săţios, foarte spornic şi ieftin. O soluţie delicioasă şi spectaculoasă cu care sigur veţi impresiona şi încânta la o masă mare.

Ingrediente pentru 6-8 porţii:

Timp de preparare: cca. 2,5 ore

1250g pui tăiat bucăţi (pui întreg tăiat în 5 sau pulpe de pui)

2 morcovi

3-4 cartofi

O jumătate de conipidă

O ceapă

500g de orez cu bobul rotund

Ienibahar

Chimion (cumin, Kreuzkuemmel), nu chimen!

Curcuma

Cardamom

Piper negru

O foaie de dafin

Sare

Ras el hanout (opţional)

Ulei

Iaurt grecesc pentru servit

Salată de roşii şi/sau castraveţi (opţional)

Mai aveţi nevoie de:

O oală potrivită cu capac

O oală mare cu capac

O tigaie

O tavă

Hârtie de copt sau folie specială pentru cuptor

O strecurătoare

Tocător

Se clăteşte orezul şi se lasă într-o oală cu apă cât să îl acopere la înmuiat cât timp se pregătesc celelalte ingrediente. Notă: orezul trebuie înmuiat în acest fel timp de aproximativ o oră. Dacă doriţi să pregătiţi componentele acestui preparat, de pildă, de dimineaţă pentru a îl fierbe abia la cină, înmuiaţi orezul abia cu o oră înainte de cină. Vă spun din experienţă că altfel un orez înmuiat prea mult va ieşi terciut şi departe de ceea ce ne dorim.

Se curăţă cartofii şi se taie felii de aproximativ un centimetru grosime care se pun pe o tavă aşternută cu hârtie de copt sau cu folie specială refolosibilă. Se taie conopida bucheţele, se spală şi se împrăştie bucheţelele zvântate pe tavă printre cartofi. Se dau legumele la cuptor timp de 20 de minute la 200C, eventual se întorc după 10 minute. Ideea e doar să se pătrundă un pic legumele, ele se vor găti complet în maqluba mai târziu. Cel mai adesea legumele la maqluba se prăjesc în ulei, doar că eu le prefer la cuptor, e opţiunea mai sănătoasă şi spre deosebire de părerile pe care le găsiţi pe tot felul de site-uri, eu şi familia mea nu am observat vreo diferenţă în savoarea preparatului final. De aceea voi continua să pregătesc legumele pentru maqluba la cuptor fără ulei, dar fiecare e liber să le facă cum vrea. Sigur că trebuie să menţionez că dacă le prăjiţi în ulei, treaba merge mai repede. Cum spuneam, alegerea vă aparţine.

Ceapa se toacă, morcovii se taie rondele grosuţe şi se pun la călit în puţin ulei. Atunci când ceapa a devenit translucidă, se adaugă bucăţile de pui, o jumătate de linguriţă de sare, o foaie de dafin, o jumătate de linguriţă de piper, o linguriţă de chimion măcinat, o jumătate de linguriţă de cardamom măcinat, o linguriţă de ras el hanout (opţional) şi aproximativ 10 boabe de ienibahar zdrobite în prealabil într-un mojar. Evident că puteţi ajusta condimentele după gustul dumneavoastră, eu am scris ca termen de referinţă ce îmi place mie. Se lasă oala la foc mic şi cu capacul pus preţ de 10 minute până se colectează la fund o zeamă concentrată de pui teribil de gustoasă şi de aromată, secretul principal al preparatului final. Se acoperă totul cu apă şi se lasă din momentul în care dă în fiert 20 de minute, la nevoie se îndepărtează spuma. Apoi se scoate puiul pe tocătorul pe care am tăiat legumele şi se lasă puţin la zvântat pentru că în etapa următoare va fi rumenit în puţin ulei şi altfel ar stropi destul de tare. Reacţia Maillard de caramelizare este cea responsabilă de o mare parte din savoarea preparatului final şi de aceea nu ar trebui să sărim peste această etapă.

În sfârşit avem toate componentele şi putem asambla maqluba. În supa neapărat fierbinte (la nevoie îi mai dăm un clocot) adăugăm o jumătate de linguriţă de curcuma şi ceva mai multă sare decât în mod normal pentru că ea trebuie să săreze şi orezul. Curcuma/turmericul e un condiment de bază în multe ţări, dar trebuie folosit cu parcimonie, maxim o linguriţă la şase porţii de mâncare, altfel preparatul final va avea un gust uşor amar şi o textură asemănătoare cretei. Dacă se foloseşte însă cu măsură are o aromă interesantă şi o mulţime de proprietăţi benefice pentru sănătate şi ar trebui incorporat cât mai des în dietă.

Maqluba se asamblează într-o oală încăpătoare (a mea cred că are 7l) începând cu piesele de pui, urmate de conopidă şi de cartofi şi încheind cu orezul scurs peste care se toarnă supa fierbinte. (Ca să vă asiguraţi că nu se prinde carnea, puteţi pune întâi două linguri de ulei pe fundul oalei, eu nu o fac.) În această fază avem nevoie de aproximativ două degete de lichid deasupra orezului, la nevoie se poate completa cu apă fiartă ca nu cumva să rămână orezul nefiert, dar e important să nu fie nici prea multă supă pentru că altfel orezul va ieşi terci. Se fierbe cu capac la foc foarte, foarte mic preţ de 35 de minute. E de la sine înţeles că nu se amestecă deloc. După acest timp eu îi iau capacul şi dacă observ bulbuci de lichid la suprafaţă mai las maqluba un pic pe foc până aceştia dispar, semn că s-a evaporat lichidul în exces. Sting focul si mai las oala tot fără capac 10 minute apoi pun un platou cu diametrul potrivit deasupra oalei şi cu o mişcare hotărâtă răstorn întreaga construcţie fără a îndepărta încă oala pe care o mai las aşa deasupra platoului încă 5-10 minute. Se poate pune şi un prosop de bucătărie ud pe fundul oalei în acest răstimp. Dacă în această fază se strânge lichid pe marginea platoului, e semn că rămăsese prea mult lichid şi v-aş sugera să îl îndepărtaţi cu ajutorul hârtiei absorbante înainte de a ridica oala. În fine, după ce bat uşor cu palma pe fundul şi pepereţii oalei în speranţă de a scăpa şi de ultimele aderenţe, ridic uşurel oala. În cazul ideal, întregul preparat rămâne într-o singura bucată, ca un tort. Cum eu sunt un om sincer, voi recunoaşte că până acum de cele mai multe ori maqluba nu a ieşit perfect din formă: ba a mai picat un pic de orez „peste bord” la cateva secunde după îndepărtarea oalei, ba o bucăţică mai buclucaşă de pui a rămas lipită de fundul oalei. Nu vă lăsaţi însă descurajaţi de astfel de piedici, preparatul e delicios şi, la o adică, dacă nu ţineţi în mod special la efectul de spectacol pe care îl are apariţia subită a unui mare şi apetisant tort de orez cu pui şi cu arome ameţitoare, puteţi să serviţi maqluba şi direct din oală, fără răsturnare. Sigur că în acest caz ne abatem de la spiritul preparatului, în traducere maqluba însemnând chiar „răsturnat”, dar eu mărturisesc că pentru o cină în timpul săptămânii varianta aceasta – poate oarecum brutal prescurtată – e mult mai rapidă. La o masă festivă ori cu musafiri musai să bif şi partea cu răsturnatul.

Servire maqluba

Se distribuie pe farfurii o porţie bunicică de orez şi carne şi musai deasupra 1-2 linguri de iaurt care desăvârşesc acest preparat. Tare bine merge şi o salată de castraveţi şi de roşii (şi mai bine ambele) alături de maqluba. Combinaţia de arome e pur şi simplu minunată! În familia noastră această mâncare este foarte iubită şi o prepar frecvent. Maqluba e o soluţie foarte bună pentru o masă cu invitaţi pentru că nu e doar delicioasă şi spectaculoasă, dar vă permite să încântaţi asistenţa fără o cheltuială prea mare. Unde mai punem şi că se poate reîncălzi şi astfel puteţi economisi din timpul de gătit. Poate vă va surprinde să aflaţi că eu nu sunt o amatoare de pilaf aşa cum îl ştim cu toţii de la mamele noastre, dar sunt innebunită după maqluba pentru că e incomparabil mai aromată si mai rafinată decât pilaful acela clasic care nu poate lipsi de la niciun praznic. Merită să încercaţi maqluba, cred că vă veţi îndragosti!

Mâncare de conopidă cu roşii şi carne tocată în stil Iskender Kebap, varianta sănătoasă

O mâncare sănătoasă care foloseşte legume de sezon pentru a emula savoarea de neegalat a unui preparat care în mod normal e înţesat de calorii. Ce ar putea fi mai bun? Un deliciu care poate fi savurat cu conştiinţa curată. Aşa e că pare o contradicţie în termeni? Şi totuşi e nu doar posibil, ci chiar ispititor de gustos. Am menţionat şi că e uşor de preparat, nu ia prea mult timp şi poate fi preparat chiar şi într-o variantă vegetariană?

Ingrediente pentru 4 porţii:

Versiunea cu carne:

500g carne tocată (amestec porc cu vită)
Două cepe
O lingură de ulei de măsline
O jumătate de linguriţă de sare
Piper
O jumătate de nucşoară

Pentru versiunea vegetariană ingredientele încep de aici:

O conopidă
2 linguri de ulei de măsline
10 căţei de usturoi
O jumătate de linguriţă de sare

Sosul de roşii:

O jumătate de lingură de unt/ alternativ o jumătate de lingură de ulei
Două linguri de pastă groasă de tomate
7 linguri de apă
O priză de piper negru
Oregano

Sosul de iaurt:

6 căţei de usturoi scoşi din tigaia unde am gătit conopida
4 linguri de iaurt
Puţin piper negru proaspăt măcinat
Un praf de sare

Asezonarea

Oregano proaspăt
Sare după gust

Veţi mai avea nevoie de:

Două tigăi şi o crăticioară
Tocător
Cuţit
Spatulă
Răzătoare pentru nucşoară
Eventual o strecurătoare mare pentru spălatul conopidei

Gătitul

Versiunea cu carne

Începem prin a încălzi foarte bine tigaia goală. Pentru a preîntâmpina eliberarea de substanţe nocive, e recomandată folosirea unei tigăi de fontă ori de inox şi nu a uneia teflonată. Adăugăm carnea tocată, o presăm cu spatula cât să îmbrăcăm cu ea tot fundul tigăii şi o lăsăm să prindă o crustă aurie faină, fără a o amesteca frecvent. În acest fel ne asigurăm că are loc reacţia Maillard de caramelizare şi că nu doar înăbuşim carnea în suc propriu cum s-ar întâmpla dacă am mixa continuu. După ce s-a rumenit frumos, întoarcem carnea şi pe cealaltă parte şi când şi aceasta este rumenită adăugăm cele două cepe tocate. Dăm focul la mic, amestecând ocazional până când ceapa devine translucidă şi practic dispare în carnea tocată, cam 8-10 minute. Asezonăm cu o jumătate de linguriţă de sare, piper negru proaspăt măcinat şi cu 1-2 linguri de apă care să ne ajute să deglasăm tigaia, adăugând astfel un plus de savoare preparatului. Chiar când închidem focul răzuim o jumătate de nucşoară şi amestecăm bine. (Aceasta este foarte sensibilă la căldură şi adăugată mai devreme şi-ar pierde din aromă.)

Versiunea vegetariană începe abia de aici, versiunea cu carne continuă

Conopida

Tăiem conopida în bucheţele potrivite pe care le spălăm bine sub jet de apă (eu le pun într-o strecurătoare de paste în acest sens). Încălzim o tigaie mare sau un wok cu două linguri de ulei măsline, adăugăm bucheţelele de conopidă şi 6 căţei de usturoi întregi, precum şi 4 căţei tocaţi. Prăjim totul la foc mare cam 5 minute amestecând frecvent până când atât conopida, cât şi căţeii de usturoi se rumenesc frumos pe toate părţile. Prin rumenire comopida se caramelizează uşor, căpătând o savoare deosebită. Ne dorim ca la finalul procesului marginile bucheţeleleor de conopidă să fie frumos caramelizate, păstrând însă textura crocantă la interior.

Sosul de roşii

Sigur că acest sos e nemaipomenit cu unt caramelizat, dar în încercarea de a mai scuti din calorii, eu în general folosesc doar o jumătate de lingură de ulei. Alegerea vă aparţine, desigur. Dacă preferaţi untul lăsaţi-l pe foc să spumeze şi când începe să se limpezească şi se simte în aer un miros foarte plăcut a alune de pădure, el este gata caramelizat (atenţie să nu îl lăsaţi prea mult pentru că el se va arde). În untul caramelizat, sau alternativ în uleiul încins, adăugăm două linguri de pastă groasă de tomate şi amestecăm, în aşa fel încât aceasta să îşi intensifice aromele sub influenţa căldurii distribuite uniform. Adăugăm 5-7 linguri de apă pentru a subţia pasta şi a îi da consistenţă unui sos, asezonăm cu piper proaspăt măcinat şi cu puţin oregano proaspăt şi lăsăm să fiarbă la foc foarte mic până se găteşte complet pasta de roşii. Gata şi sosul de roşii!

Sosul de iaurt

Scoatem din tigaia în care am gătit conopida cei 6 căţei de usturoi pe care i-am lăsat întregi şi care acum sunt rumeniţi frumos. Îi zdrobim sub lama cuţitului şi îi tocăm din cuţit, apoi într-un bol îi amestecăm cu 4 linguri de iaurt, puţin piper negru proaspăt măcinat şi cu un praf de sare.

Montarea mâncării de conopidă cu roşii şi carne tocată în stil Iskender Kebap

Pe o farfurie măricică distribuim conopida caramelizată. Dacă am ales opţiunea cu carne, acum e momentul să adăugăm un strat de carne tocată pe care, evident, îl excludem în versiunea vegetariană. Urmează un strat de sos de iaurt care e apoi stropit din loc în loc cu sosul de roşii şi, în final, se decorează totul cu oregano proaspăt şi niţel piper negru proaspăt măcinat. E greu de transpus în cuvinte explozia de arome şi combinaţia minunată de texturi a acestui preparat. Şi având în vedere conţinutul moderat de calorii, dacă îl încercaţi aveţi toate şansele să jungeţi să îl gătiţi o dată pe săptămână ca mine. Poftă bună!

Pui cu orez, ghimbir, anason stelat şi sos de unt de arahide – reţete care se gătesc într-o singură cratiţă

Iată o reţetă de inspiraţie asiatică care sigur vă va încânta. De la prima degustare a devenit una dintre reţetele preferate ale familiei pe care o gătesc destul de des. O explozie de arome foarte bine echilibrate e asigurată cu această mâncare. Plus că are si avanatajul că se reîncălzeşte uşor şi poate fi folosită cu succes pentru o altă zi, economisindu-vă astfel timpul de gătit.

Ingrediente pentru 4-6 porţii:

Puiul cu orez

3 pulpe de pui cu spate sau 6 ciocănele ori similar (1-1,5kg)
2 cepe medii tocate
8 căţei de usturoi
O bucată de 5cm de ghimbir curăţat şi tocat fin
400g de orez basmati de calitate clătit
2 bucăţi de anason stelat
O lingură de sos de soia
Sare
Puţin ulei

Sosul şi asamblarea

120g de unt de arahide
2 linguri de sos de soia
2 linguri de oţet de orez (dacă nu aveţi, puneţi oţet alb)
5 linguriţe de Sriracha
O bucată de 2cm de ghimbir curăţat şi tocat fin sau ras
O linguriţă şi jumătate de miere

Un castravete de seră tăiat rondele
Pătrunjel sau coriandru tocat (opţional)

Veţi mai avea nevoie de:

O cratiţă încăpătoare cu fundul gros şi cu capac
O strecurătoare pentru clătirea orezului
Un tocător
Cuţit
Spatulă
Bol pentru sos
Tel pentru amestecarea sosului
Farfurie pentru a scoate puiul prăjit
Eventual răzătoare
Rolă de hârtie de bucătărie

Gătitul

puiul şi orezul

Spălăm puiul şi îl tamponăm cu hârtie ca să îl zvântăm şi apoi îl punem cu pielea în jos într-o cratiţă încăpătoare cu fundul gros în care am pus puţin ulei. Îl prăjim la temperatură medie până prinde o crustă frumoasă aurie, cam 8-10 minute. întoarcem pulpele şi le prăjim şi pe partea cealaltă, încă 3-5 minute. Reacţia Maillard de caramelizare e cea care va asigura o savoare deoseită preparatului final, aşa că asiguraţi-vă că puiul e rumenit bine şi nu doar opărit. Apoi scoatem pulpele pe o farfurie şi continuăm în aceeaşi cratiţă.

Dăm focul la mediu spre mic şi sotăm ceapa tocată, după un minut adăugăm şi ghimbirul ras sau tocat fin şi usturoiul, amestecând continuu le lăsăm pe foc cam două minute până când îşi eliberează aromele în aer, dar fără a se carameliza. Adăugăm şi orezul şi anasonul stelat şi amestecăm neîncetat timp de un minut. Acum e rândul sosului de soia, sării (o linguriţă rasă), iar în final turnăm 600ml de apă fierbinte şi aranjăm şi bucăţile de pui deasupra orezului, cu pielea în sus de această dată. Acoperim cratiţa şi o aducem la fiert, apoi dăm focul la mic şi fierbem fără să amestecăm totul preţ de 25 de minute după care luăm cratiţa de pe foc şi o lăsam să stea încă zece minute, fără a ridica capacul.

Pont: Acest preparat devine şi mai special dacă folosim un amestec de orez basmati cu orez sălbatic. Aroma plăcută de nuci a acestuia din urmă se potriveşte de minune cu untul de arahide din sos, potenţându-se reciproc.

Sosul

Cât fierbe oala avem timp să ne ocupăm de sos. Radem fin ghimbirul şi cu ajutorul uni tel amestecăm untul de arahide, sosul de soia, oţetul, Sriracha, mierea şi 50 ml de apă caldă până când sosul e destul de subţire încât să se poată picura deasupra orezului.

asamblarea

Luăm capacul de pe cratiţă şi afânăm orezul cu o furculiţă. Îndepărtăm anasonul stelat pe care eventual îl putem folosi ca decoraţiune pe farfurii, dar în niciun caz nu îl mâncăm. Aşezăm pe fiecare farfurie câte o porţie potrivită de orez cu pui, câteva felii de castravete pentru o notă de prospeţime şi un pic de pătrunjel sau coriandu tocat, dacă acesta din urmă vă place. Picurăm peste toate componentele sosul pe baza de unt de arahide şi ne bucurăm de o masă delicioasă, cu o explozie de arome interesante.

Chec bicolor cu apă minerală – delicios şi economic

Iată o reţetă simplă, rapidă şi economică la care nu ai cum să dai greş, dar care de fiecare dată e o surpriză plăcută. Acesta este desertul pe care îl fac cel mai des din două motive: (1) mănâncă şi copilul care în mod normal refuză totul şi (2) îl şi distrează foarte mult să mă ajute, mai ales la faza în care o parte de compoziţie se colorează deodată în maro (mai nou îmi cere foarte des să facem împreună această prăjitură).

Ingrediente pentru o tavă de cozonac de 30x10cm (sau pentru două forme fantezie mai mici):

5 ouă medii sau 4 mari
270 g făină
20 g cacao
220 g zahăr
100 ml apă minerală carbogazoasă sau sifon
50 ml ulei – dacă folosiţi forme mici de silicon mai elaborate, recomand să puneţi 40-50g de ulei ca să fiţi siguri că mini-checurile vor ieşi tefere din forme
un praf de sare
coaja rasă de la o lămâie
1 linguriță extract de vanilie sau 2 plicuri zahăr vanilat

Vă mai trebuie:

Două castroane (unul mai mare şi altul mediu)
Cântar
Mixer de mână
Formă de copt metalică sau forme fantezie de silicon
Spatulă de silicon
Pensulă pentru uns formele
Sită sau strecurătoare
Cană gradată
Răzătoare pentru lămâie
Scobitoare pentru încercat prăjitura
Hârtie de copt dacă folositi o formă metalică de chec

Lucrurile merg rapid: începem prin a sterge castroanele cu o bucăţică de prosop de bucătărie de hârtie îmbibată în oţet. Nici la această reţetă nu vom folosi praf de copt şi pentru a ne asigura că albuşurile se vor bate foarte bine trebuie să lucrăm cu ustensile curate şi uscate (evident acest lucru e valabil şi pentru mâini) şi să fim atenţi ca nicio impuritate să nu ajungă în albuş (nici vreo picătură de gălbenuş, deci atenţie la separarea lor!). Un rest infim de oţet pe castron ne va ajuta însă să obţinem o bezea foarte tare, Julia Child în lucrarea ei seminală despre bucătăria franceză menţiona că bezeaua în Franţa se bate doar în vase de cupru pentru că acestea asigură un fond uşor acid care ajută la întărirea bezelei. Oţetul pe lângă că îndepărtează eventualele resturi de grăsime asigură şi acel dram propice de aciditate.

Întai se bat albuşurile cu un praf de sare până ajung spumă tare, apoi se adaugă 170g de zahăr (eventual şi câţiva stropi de suc de lămâie din motivele detaliate mai sus) şi se bate o bezea ţeapănă de tot. Pe româneşte, dacă întoarceţi castronul deasupra capului nu trebuie să existe riscul că vă cade ceva în cap. Aceasta este etapa la care greşesec cele mai multe gospodine mai puţin experimentate: o bezea bătută insuficient va face ca prajitura să aibă o textură îndesată şi nu una aerată şi uşoară ca un fulg. De acum trebuie să ne mişcăm cât mai repede pentru că şi o bezea straşnică se va dezumfla de la sine dacă stă prea mult.

În castronul mai mic, batem gălbenușurile cu 50 g zahăr, zahărul vanilat, un praf de sare și coaja rasă de lămâie (toate adăugate de la început) până se dublează în volum. Apoi adăugăm cei 50ml de ulei şi batem până se incorporează complet. Abia apoi amestecăm scurt cu mixerul şi cei 100ml de apă minerală (maxim 10 secunde la viteza cea mai mică). Compoziţia astfel obţinută o turnăm peste bezea şi o amestecăm fix zece secunde la viteza cea mai mică a mixerului. Apoi turnăm înapoi 200g din compoziţia astfel obţinută în castronul în care fuseseră gălbenuşurile, iar deasupra cernem în amestec 70g de făină şi 20g de cacao (aşa se distribuie mai bine cacao care este foarte higroscopică). Peste compoziţia care va rămâne albă cernem 200g de făină. Pont: pentru a murdări cât mai puţine ustensile, cerneţi întâi făina peste compoziţia care va rămâne albă şi apoi, folosind aceeaşi sită, amestecul de făină şi cacao peste compoziţia maro.

Coacere: în cuptorul preîncălzit la 180C cu ventilaţie, introducem checul 10 minute, apoi încă 30 de minute la 170 (totul cu ventilaţie) şi pe final, în funcţie de testul scobitorii, încă 14 minute la 180C. Cuptorul meu coace ceva mai domol şi eu vreau un chec bine uscat, fără vreo urmă de umiditate suspectă. Chiar la acesti timpi, în cuptorul meu nu îmi iese nicidecum un chec sec, ci doar unul copt foarte bine.

Deşi e o prăjitură simplă şi rapidă, rezultatul este unul delicios care se menţine proaspăt mai multe zile şi care are capacitatea de a deveni rapid desertul preferat al întregii familii. Eu am ajuns să visez reteta aceasta şi în somn la câte solicitări am să o repet 😉

Budincă Castella cu miere şi caramel la cuptor

Am descoperit această reţetă într-un miez de noapte şi atât de mult mi-a plăcut ideea şi aspectul încât a doua zi, în toiul pregătirilor pentru Revelion, am ţinut morţiş să încerc reţeta, deşi eram deja supraaglomerată. Dar a fost o surpriză deosebit de plăcută pentru începutul anului!

Această reţetă este pentru 6 porţii individuale şi e bine de ştiut că veţi avea nevoie de 6 vase termorezistente (ramekins, vase de Jena, borcane speciale etc). Eu am folosit 6 borcane în formă de lalea Weck de 220ml, speciale pentru sterilizat.

Ingrediente pentru 6 porţii:

Caramel

60g zahăr tos
10g apă
10g apă caldă

Lichidul de budincă

370ml de lapte
52g de zahăr tos
Un plic de zahăr vanilat (8g)
15 g miere
10g coniac
3 ouă întregi
Un gălbenuş

Aluatul Castella

Un ou
10g miere
17g zahăr tos
Un plic de zahăr vanilat (8g)
Un praf de sare
30g făină

Vă mai trebuie:

Cântar
Boluri
Termometru
Strecurătoare
Tel
Spatulă de silicon
Tigaie
Spatulă de lemn
Pahare/borcane termorezistente
Mixer de mână
Tavă adâncă
Multă apă fierbine
Cuptor

Stratul de caramel de la bază

Aşezăm de la început vasele termorezistente în care vom coace acest desert pe o tavă metalică care să poată prelua ulterior din şocul termic. Într-o tigaie amestecăm 60g de zahăr cu 10g de apă şi facem caramel. Atunci când ne place nuanţă la care a ajuns (maro-roşcat sau mai spre negru, în functie de preferinţe) oprim focul şi adăugăm şi restul de 10g de apă fierbinte în tigaie – atenţie, se umflă puternic, iar arsurile de la caramel sunt foarte adânci şi periculoase! În acest fel obţinem un fel de sirop gros de caramel pe care îl putem turna imediat în cele 6 vase, încercând să îl distribuim uniform.

Lichidul de budincă

Într-un bol amestecăm cele 10g de coniac (acesta dă preparatului final o aromă discretă, dar foarte plăcută, însă dacă nu dorim alcool, putem să îl omitem pur şi simplu) cu 15g de miere, 52g zahar şi un plic de zahăr vanilat, 3 ouă întregi plus încă un gălbenuş până când se dizolvă zahărul şi totul este omogenizat. Separat încălzim laptele până la 60C şi îl turnăm peste compoziţia anterioară, amestecând viguros. După ce strecurăm compoziţia o putem turna în forme încercând să o distribuim în mod egal.

Stratul de prăjitură Castella

Amestecăm de la început într-un bol pe care mai apoi să îl putem pune pe baie de aburi toate ingredientele cu excepţia făinii (oul, 10g de miere,17g de zahăr tos, un plic de zahăr vanilat şi un praf de sare). Amestecăm continuu cu un mixer de mână compozţia pe baie de aburi până când aceasta ajunge la 34C, moment în care o dăm jos de pe baia de aburi şi continuăm să o batem la viteză maximă preţ de 3 minute. Vom obţine în acest fel o spumă albă şi destul de tare în care mai apoi vom incorpora delicat cu spatula cele 30g de făină. Ajutându-ne de o lingură şi de o spatulă punem uşurel aluatul de Castella în fiecare borcănel, în aşa fel încât el să plutească deasupra lichidului de budincă.

Coacerea la aburi

Fierbem apă cu fierbătorul electric , preîncălzim cuptorul la 160C cu ventilaţie, şi atunci când tava adâncă în care se găsesc borcănelele noastre e deja în cuptor turnâm apă fierbinte cel puţin până la o treime din înălţimea lor. În acest fel preparatul nostru se va coace la aburi în decursul celor aproximativ 40 de minute la 160C cu ventilaţie. Sigur că e mult mai uşor să adăugăm apa fierbinte abia în cuptor decât să ne plimbăm cu o tavă plină de apă fiartă prin casă. Fiecare cuptor coace uşor diferit, aşa că e bine să supraveghem coacerea şi să adaptăm timpul şi temperatura de coacere în consecinţă. Aluatul de Castella ar trebui să se umfle şi să se rumenească foarte frumos în acest timp, desigur fără a se arde însă.

Refrigerarea

Imediat după expirarea timpului de coacere tava se scoate din cuptor şi se varsă apa din tavă. Când borcănelele au ajuns la temperatura camerei acestea se dau la frigider peste noapte.

Servirea

Preparatul se poate consuma direct de la frigider, dar şi mai interesant este dacă îl garnisim cu fructe proaspete (afine, zmeura etc) şi câteva frunzuliţe de mentă-căpşună care se potriveşte de minune cu gustul delicat al budincii. Important e ca atunci când băgăm linguriţa în borcănel să străpungem până la fund, în aşa fel încât fiecare linguriţă să aibă toate cele trei componente: sos de caramel de pe fundul vasului, budincă delicată din mijloc şi un căpăcel de prăjitură Castella, potenţate de căte o surpriză proaspătă: o frunzuliţă de mentă, o afină ori o zmeurică. Cu acest desert sigur vă veţi impresiona invitaţii, gustul este deosebit, iar aspectul e pe măsură. Şi unde mai puneţi că se prepară integral cu o seara înainte de servire, este deja în porţii individuale foarte elegante şi înnobilează orice bufet fără a vă solicita în ziua evenimentului când probabil deja aveţi destule pe cap. Nu veţ regreta dacă îl veţi încerca!